1. Tată, ce mi-ai dat fiinţă, hărăzită pentru cer,
să sfinţesc în conştiinţă Numele-Ți întâi Îţi cer.
Dreapta Ta împărăţie, Patrie îmi e pe veci,
pân' ce toţi vor ca să vie, înăuntru-mi să petreci.
Voia Ta fu desfătarea Fiului Tău Domn, Isus,
Scara pentru depărtarea între noi şi cei de Sus.
Acolo e absolută ascultare de Cuvânt, slăbiciunii meIe-ajută să-I plinesc şi pe pământ.
Ca o pasăre sau floare, pot trăi de azi pe mâini,
ştiind că locul meu sub soare, e în grija bunei Mâni.
Fericita bunătate cea din rai aici cobor,
cum am fost iertat de toate, şi eu pot fi iertător.
La-ncercare nu mă pune, recunosc că pot greşi,
pân' ce răul vei răpune, prin ispite-a reuşi.
Dar a Ta e-atotputinţa, tăinuită-n Golgota,
dă-ne din ea biruinţa, numai pentru slava Ta.

I: Cântările Harului, volumul 2-Cântarea 31
Text: Vasile V. Moisescu